(3) Cuantumul ajutorului de deces solicitat potrivit alin. (1) se achită la nivelul cuvenit la data decesului. ACTELE NECESARE pentru plata ajutorului de deces. Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente: a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.11; b) certificat de deces (original şi copie); c) act de identitate al solicitantului (original şi copie);
În situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia.
x2FW.
ajutor de deces de la primarie